Șase castele din Transilvania și-au deschis porțile în Săptămâna Castelelor Deschise

Șase castele din Transilvania au întâmpinat peste 3000 de participanți între 24 și 27 mai, cu ocazia seriei de evenimente PIKNIK – Săptămâna Castelelor Deschise, coordonat de către programul Castel în Transilvania.

 

„Ne bucurăm că prin seria de evenimente PIKNIK – Săptămâna Castelelor Deschise, Coaliția Castel în Transilvania s-a alăturat unei inițiative europene, în Anul European al Patrimoniului Cultural. Este foarte important pentru noi ca valorile reprezentate de castelele transilvănene să fie cunoscute de cât mai mulți, acasă și în străinătate de asemenea. Mulțumim proprietarilor entuziaști, și tuturor organizatorilor și asociațiilor pentru că s-au alăturat programului și pentru că au realizat o experiență de comunitate în aceste patrimonii culturale și turistice de mare valoare. Numărul mare de vizitatori și interesul deosebit arată că astfel de evenimente sunt necesare, de aceea, în viitor, dorim să continuăm organizarea evenimentelor similare” – a declarat Balázsi-Pál Ágnes, coordonatoarea programului Castel în Transilvania.

 

Domeniul Mikes din Zăbala a așteptat vizitatorii pe 26 și 27 mai, iar în aceste două zile peste o mie de persoane au vizitat domeniul. Pentru familie este foarte important ca domeniul Mikes să fie centrul vieții culturale și economice locale – a accentuat  Alexander Roy-Chowdhury Mikes.

 

Sămbăta a fost ziua familiilor, iar duminică organizatorii s-au adresat iubitorilor de muzică clasică. În cadrul evenimentului intitulat PIKNIK, sâmbătă mulți și-au adus coșuri de picnic și au petrecut o zi la iarba verde a domeniului, iar copiii au luat parte la diverse activități vesele. La concertul de duminică, artista olandeză Rosanne Philippens a susținut un recital de vioară cu piese clasice, improvizații și piese de muzică populară.

 

Castelul Kálnoky din Micloșoara a fost deschis publicului tot sâmbăta și duminica, aici fiind peste 700 de vizitatori. Castelul construit în stil renascentist târziu a găzduit o expoziție de machete de husari de Schenk Károly, iar pe lângă expoziția permanentă Muzeul Vieții Transilvănene, vizitatorii au putut admira și expoziția de costume teatrale de Tordai Hajnal.

 

Copiii au fost întâmpinați de ponei prietenoși și cărți de colorat cu castele. În grădină au putut porni la vânătoare de comori, au învățat dansuri populare și toți au petrecut ore de neuitat în umbra acestui patrimoniu construit minunat. Astfel, vizitatorii castelului și muzeului din Micloșoara au avut posibilitatea să cunoască valorile care definesc Fundația familiei Kálnoky.

 

Și în grădina castelului Kemény din Brâncovenești s-a creat o atmosferă excepțională de picnic, cu pături și coșuri pline de bunătățuri. În cursul zilei de sâmbătă au fost în jur de 250 de vizitatori, care a participat la tururi ghidate, dar au și cutreierat castelul pe cont propriu.

 

După-masa, scena care a dat loc unor cărți de colorat uriașe, a fost preluată de un spectacol de dansuri populare și un recital de vioară de tânărul artist Tamás Ádám. Interiorul castelului a mai găzduit și expoziții de pictură din colecția domnului Dr. Madaras Sándor, respectiv creațiile artistului târgumureșean Kentelki Gábor.

 

Castelul Kornis din Mănăstirea a fost umplut de voie bună, dans, cățărare pe lăzi, jocuri de minge în 24 mai de către organizatorii și elevii din Gherla, Dej și Răscruci. Pe scenă mici și mari au dansat și cântat, iar numărul vizitatorilor este estimat la 500 de persoane.

 

În cursul zilei, proprietarul Géher Ferenc a condus două tururi ghidate unde a povestit despre istoria castelului, și dorința lui de a realiza o tabără pentru tineret pe domeniu. Picnicul aici a fost acompaniat de un concurs de gătit, unde echipe de elevi și-au pus la încercare talentul de gătit.

 

La Gilău, vizitatorii au găsit povești și jocuri, cărți de colorat, baloane de săpun și produse artizanale în 26 mai. Târgul a fost plin de jucării, bijuterii, obiecte de decor vesele, iar copiii au participat la povești și jocuri. Asociația Korzo a condus două tururi ghidate, unde cei 150-200 de vizitatori au putut afla istoria castelului Rákóczi-Bánffy, care va fi renovat în următorii patru ani dintr-o finanțare europeană de 20 milioane de lei, câștigată de către Fundația Traditio Transylvanica.

 

Castelul Urmánczy din Toplița a așteptat vizitatorii pe 27 mai. Cei peste 500 de persoane au putut cutreiera castelul, pe melodiile anilor 1920-30. Mulți nu au mai fost niciodată la castel, alții au deja amintiri legate de acesta, și acum, am fost cu toții împreună aici la picnic – a subliniat Szabó Tekla, coordonatoarea restaurării castelului.

 

Copiii au fost așteptați de spectacole de pantomimă, cărți de colorat, vânătoare de comori cu ursuleți, iar personalul Ștrandului Urmánczy a oferit bunătățuri pentru cei care nu au adus de acasă, îmbrăcați în costume armenești.

 

Prin seria de evenimente PIKNIK – Săptămâna Castelelor Deschise, Coaliția Castel în Transilvania s-a alăturat inițiativei „Private Heritage Week” (Săptămâna Patrimoniului Privat) lansate de către organizația European Historic Houses din Bruxelles. Scopul acestei inițiative este de promova clădirile monumente (castele, conace etc.) private din toată Europa prin a le deschide publicului larg în perioada 24-27 mai.

 

 

 

 

 

News